Activitatea femeilor din UAT Călan afiliate în Reuniunea Femeilor Române Hunedorene

Activitatea femeilor din UAT Călan afiliate în Reuniunea Femeilor Române Hunedorene

În 1886 s-a constituit la Deva Reuniunea Femeilor Române Hunedorene. Printre Membrele fondatoare s-a aflat și Maria Șinca, născută Popovici. Din această calitate a fost delegată, în anul 1902, la Adunarea Generală a Asociațiunii Transilvană Pentru Cultura și Literatura Poporului Român din Sibiu, unde a avut loc o expoziție etnografică și unde a prezentat un costum de pe Valea Streiului.

De asemenea, a luat parte la o expoziție de obiecte de industrie casnică realizată de Reuniunea Femeilor Române Hunedorene la Viena. Membre pe viață (din UAT Călan) le regăsim pe Terezia Șinca și Valeria Șinca (probabil înrudite).

În august – septembrie 1905, cu ocazia inaugurării Muzeului „Asociațiunii” ASTRA, mai multe femei din UAT Călan a luat din nou parte la o expoziție. Anterior, în august 1891, avea loc la Hațeg o expoziție „de obiecte de industria de casă şi de lucruri de mână şi de artă”, printre cei care și-au expus obiectele s-au aflat Teresia Munteanu din satul Sâncrai și Valeria Chitidean din localitatea Nădăștia de Sus.

Prezent la expoziție, în calitate de președinte al ASTRA (1888-1893), a fost și publicistul George Barițiu. Bunic al lui Aurel Vlad, unul dintre principalii promotori ai Unirii.

Conform statutului, „Femeile române din comitatul Hunedoarei constituiesc, în înțelesul statutelor prezente, o reuniune, care va purta numirea de: „Reuniunea femeilor române din comitatul Hunedoarei^. Scopul reuniunii e în prima linie: înaintarea industriei de casă; iar întra doua: ajutorarea fetițelor şi văduvelor sărace din acest comitat.”

Citește și Revoluția Română din 1848-1849, în UAT Călan. Peste 100 de morți înregistrați

În acest sens au fost premiate pentru realizarea unor obiecte de casă: Maria Șinca (Sâncrai), Maria Șinca (Batiz), Ana Muntean, Anica Șinca (Sâncrai), Rein Maria (Nădăștia de Jos), Chitidean Oprița (Nădăștia de Sus), Vilma Muntean (Sâncrai), Hondea Tresia (Sâncrai), Tuza Măriuța (Sâncrai), Lup Maria (Nădăștia de Jos), Suciu Maria (Sâncrai),Tuza Marișca (Sâncraiu), Muntean Ilișca (Sâncrai), Timișan Marișca (Sâncraiu), Muntean Lina (Sâncrai), Paraschiva Boca (Batiz), Livezan Raveca (Nădăștia de Sus), Muntean Marica (Nădăștia de Sus).

Preotesele Maria Șinca din Batiz, Anica Șinca din Sâncrai și Rein Maria din Nădăștia de Jos, „nu vor să primească modestele noastre premii, lăsând să fie date numai surorilor țărance.”

Obiectele au fost expuse în diferite locații. „Pentru transportul încoace și încolo (la Hunedoara și înapoi) al obiectelor expuse s-a dat lui Nicolae Tuza din Sâncrai 1 fl., lui Toma Stănculea din Nădăștia de Sus 75 cr. și lui Aron Georgeni din Nădăștia de Jos 75 cr.”, după cum comunicau reprezentanții Reuniunii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *