Poezii de Ioan Gelu CRIȘAN

Poezii de Ioan Gelu CRIȘAN

Ioan Gelu CRIȘAN s-a născut în data de 15 aprilie 1961, în Călan. A publicat versuri și proză în: Algoritm Literar, Cuib Literar, Șansa, Visul, Cetatea Culturală, Poezia, Fereastra, Climate Literare, Onyx. Dăruiri Literare, Lada de zestre. În antologii literare: Freamăt de dor, Editura 3D, 2009; Însemne, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Seminţe literare, Editura Pim, Iaşi, 2011; Cu fața spre oameni, Editura StudIS, Iași, 2016.

Volume individuale: Acolo unde-s liberi inorogii, Editura Studis, Iași 2012; Din roșu crud spre alb incert, Editura Studis, Iasi 2013; Habar n-am, Editura Studis, Iași, 2014; Catrene în bucate și-mbucate, Editura Studis, Iași, 2015.

Premiat la mai multe concursuri de creație, printre care Premiul II – secțiunea volume publicate – la Concursul de creație literară „Visul”, Ediția a VII-a, 2012, Orăștie, jud. Hunedoara; Premiul special acordat de Societatea Limba Noastră cea Româna, Chisinau, Filiala 43, Orăștie, 2012; Premiul III la Concursul, „Peace” – secțiunea Poezie – 2015. Organizat de Lyone Studio, U.S.A; Mențiune la concursul internațional de poezie „Alexandru Macedonski”, Craiova, 2015.

Ioan Gelu CRIȘAN s-a stins din viață la vârsta de doar 56 de ani.

Fantome de mătase

Speranţe rătăcite sculptate-n abanos,
Udate pe furiş cu lacrimi efemere,
Dorinţe plămădite în suflet dureros,
Speriate-n taină plâng ascunse în tăcere.

Iluzii spulberate de-al vieţii tainic mers,
Cavou de mucegai pe sufletele arse,
Medalii ruginite pe faţă şi revers,
Ca plată risipind fantome de mătase.

Corăbii de iluzii

Nemărginită e splendoarea
Amurgului ce dă să-nvie
Când soarele sărută zarea
Purtându-se cu stângăcie.

În valuri mici suspină marea
Mai argintii sau mai albastre
Corăbii vechi aduc uitarea
În calea dorurilor noastre.

Iar vremea-ndeamnă la visare
Gândul îmi zboară către tine
Privesc-napoi cu resemnare
În paralel două destine.

Pacea noastră, pacea voastră…

În raniță îmi duc războiul,
E mult din Kandahar încoace,
Eu am uitat ce-nseamnă, pace,
Iar visele-au fugit cu roiul.

Un mercenar prin mine ară
C-un vârf stricat de baionetă,
În mintea mea, într-o gheretă,
,,Stă un copil mort pentru țară.”

Pe chipul lui scrie petrol
Și ,, victime colaterale”,
La defilări aud urale,
Când mii de oameni intră-n rol.

Eu doar un an n-am fost acasă,
Dar ce schimbat îmi pare totul,
La vorbe mari nu mai, ,,pun botul”,
Mă-ndrept timid spre-această casă.

Pe-o esplanadă cenuşie,
De sus, din ceruri, bate vântul
Și-n cleşti de gheaţă ia pământul;
Privirea nopţii e saşie.

Din vechiul turn al catedralei,
Un clopot liniştea-mi retează
Și glasul lui profund vibrează
În vatra tristă-a mahalalei.

Statui pe ziduri răstignite,
Lumină caldă în vitralii
Și fulgi rotunzi ce par mitralii,
Cad trist pe-arcadele-mpietrite.

Acestea toate mă îndeamnă
La o secundă de spăşire
Și înţeleg dintr-o privire,
Cât mi-au lipsit şi cât înseamnă.

Un imn de slavă-n tonuri grave,
Născut din orgă se aude;
Îmi trec prin minte gânduri crude,
Ce le-mpletesc legând octave.

E dar divin, chemând mirenii,
Tămâie arsă-n fum se-ntinde,
Parfumul mirului cuprinde,
Un bătrânel ce-aleargă renii.

Iar Dumnezeu e-atât de-aproape!
El soarta lumii o repară
Și face răul să dispară;
Ne şterge lacrima din pleoape.

Acum o floare de ibiscus,
Într-un M16 voi planta,
Feliciano-mi va cânta,
În limba lui și-n limba mea:
Coboară, Doamne, ,,come down, JESUS!”

Acolo unde-s liberi inorogii

Aş vrea să îţi arăt un loc anume,
acolo unde-s liberi inorogii,
iar perseide-n faldurile togii
se risipesc asemeni unei brume.

Mirat e chipul zâmbitor al lunii,
un zeu bătrân în barbă fredonează,
pe ritm de vals zeiţele dansează,
în nordul dezgheţat revin lăstunii.

Se nasc nuanţe-n spectre ireale
părând vitralii prinse-n holograme
pe muzica celestă-a unei game
din trupul aurorei boreale.

Acest tărâm e-ascuns adânc în mine,
să părăsim o lume de apatici,
să fim doar primii visători galactici,
în zbor către planetele virgine.

Viaţa ca o gară

Raza lunii amăgită ca un vis de fată mare
se prelinge peste şine printre umbre nemiloase,
zac fantomele pe garduri, vor şarada s-o descoase,
hăituite de lumina dintr-un stâlp cu felinare.

Un pumnal îmi pare trenul, deviat pe linii moarte,
împlântat în trupul nopţii până-aproape de plăsele,
sub o pânză de păianjen strigă două cucuvele,
o drezină ruginită e-un sicriu cu roate sparte.

Impiegatul, o marotă urmăreşte-ntre vagoane,
un nebun visând onoruri îmbrăcat în uniformă,
o frântură decupată dintr-o viaţă filiformă,
derulată-n vremi aiurea, încurcată-n cabestane.

Bordelul

În casa mea, iubito, frumos miroase-a foame,
Mai am doar o țigară și-o coastă afumată,
În sticlele de votcă averea mea e toată,
Dar am și o speranță, ce-n dimineață-adoarme.

Nu mai găsesc elanuri, la drum să mă pornească,
La mijloc de oceane azi cresc aeroporturi,
În Vegas limuzine parcă-s vapoare-n porturi,
Iar eu visez ca boul la țara românească.

Ei fură și vând totul, petrolul și pădurea,
Jilava o să fie, curând, un club de fițe
Și-n loc de gardieni, îi vor păzi pipițe;
E gata poezia… Mă duc să iau securea!

O lacrimă topită în geana unui astru

Îţi simt în gând dogoarea în fiecare seară
pe trupul meu teluric brăzdat de anotimpuri
şi-mi picură în palme din ochii mei de ceară
o vagă amintire venind din alte timpuri.

Şi-am tălpi în plumb turnate, străbat cu greu nisipuri,
un dromader ce-şi duce păcatele în spate,
văd oamenii aiurea cu forme fără chipuri,
au mâinile a rugă spre ceruri îndreptate.

Iar aerul e roşu şi-o ceaţă cenuşie,
bolnavă grav de ură ucide-un cer albastru,
iubito, lumea noastră e-o pată sângerie;
o lacrimă topită în geana unui astru.

În lumea lui Dante

E târziu, e miezul nopţii şi-o lumină trecătoare,
dezbrăcată de culoare, se ascunde-n gândul sferic,
fantomatic se transformă într-un car de foc eteric,
ce străbate galaxia pe orbite arbitrare.

A trecut prin lumea noastră, care nu-i o acuarelă,
este haos şi-ntuneric, iar repere nu există,
cu o faţă-aşa perfidă are fiţe de artistă
şi întreg eşafodajul se mai ţine-ntr-o atelă.

Este lumea-n care Dante a găsit în ea infernul
şi speranţele căzute chiar pe pragul de intrare,
unde calea o dictează zeii falşi din sanctuare,
cei ce-mpart cu nepăsare, disperaţilor, eternul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *