Rezistența prin credință a ostașul Ioan Opriș din Batiz

Rezistența prin credință a ostașul Ioan Opriș din Batiz

Cu toate că a fost plimbat în cătușe la mâini, torturat pe timpul anchetelor și condamnat de două ori la închisoare pentru apartenența la “Oastea Domnului”, fără ca organele represive să-i poată aresta și gândurile, Ioan Opriș, născut în toamna anului 1907, luna octombrie, ca fiu al lui Vasile și al Sofiei din localitatea Ighiu, județul Alba, a continuat să predice Biblia din spatele gratiilor, cu riscul de a fi în orice moment linșat.

A fost arestat prima dată în 1948. În 1952 (domiciliat în Nădăștia de Sus, Călan), împreună cu Traian Dorz și Cornel Ruse, a fost luat și dus în lagărul Ghencea, unde a stat mai multe luni, după care a fost transferat în diferite colonii de muncă. În iulie 1959 a fost din nou arestat și condamnat la 5 ani de închisoare.

A reprezentat una dintre personalitățile distincte și de prim rang ale mișcării Oastei Domnului, atașat de preotul Iosif Trifa, pe care avea să-l cunoască la Sibiu. Preot care scria despre el că: “Tânărul Ioan Opriș din Ighiel, jud. Alba, după ce a intrat în Oastea Domnului s-a lăsat de meseria de crâșmar și s-a făcut un vestitor al Domnului… A mai atras cu el încă trei tineri.”

Din memoriile bunului său prieten, Traian Dorz, alături de care a lucrat în Librăria Oastei Domnului din Sibiu, aflăm că prin anul 1927 Ioan Opriș a făcut prima dată cunoștință cu revistele mișcării creștine, în acest mod s-a hotărât să se călugărească. Timp de doi ani și-a găsit refugiul în diferite mănăstiri.

Citește și Destinul lui Gheorghe Muntean din Batiz, lider al Oastei Domnului

Avea vârsta de doar 20 de ani când s-a decis să devină misionar, mai întâi în județul Alba, ca mai apoi în aproape toate regiunile. Astfel a putut să-l cunoască îndeaproape pe fondatorul Oastei, care “l-a îndrăgit foarte mult și l-a chemat să lucreze ca funcționar la Librăria Oastei, însărcinat cu vânzarea cărților, cu evidența desfăcătorilor de foi și cărți și cu plecarea în misiunile din Sibiu și din jur.” În situația dată, Ioan Opriș renunță la ideea de călugăr și se atașează definitiv de tot ceea ce înseamnă “Oaste Domnului”.

La începutul anilor 1930 a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, Sanda, și ea atașată de valorile creștine, “un suflet bun care l-a înțeles și l-a ajutat pe fratele Opriș în tot lucrul său și în suferințele sale pentru Domnul.” După căsătoria lor, în anul 1934, s-au mutat pentru o perioadă la Simeria Veche, “unde au închiriat o prăvălie sătească și își câștigau pâinea zilnică din această meserie.”

Anul 1938, când s-a reîntors la Sibiu, a fost și ultimul an din viață al părintelui său spiritual, preotul Iosif Trifa, care, după mai multe suferințe, s-a stins din viață la data de 12 februarie. La scurt timp de la decesul mentorului său s-a mutat din Sibiu, stabilindu-se în cele din urmă în localitatea Batiz, unde a trăit până la sfârșitul vieții. Aici, “deseori a fost amendat, purtat de autorități, amenințat și dus din post în post, pe jos.”

Fost călugăr, unul dintre liderii Oastei pe țară, ziarist voluntar la gazetele organizației creștine, deținut politic, poet creștin, Ioan Opriș rămâne în memoria colectivă ca unul dintre creștinii care au trăit pentru și prin Dumnezeu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *