Victor Isac, arestat dintr-o sala de clasă a școlii din Călan

Victor Isac, arestat dintr-o sala de clasă a școlii din Călan

Victor Isac, președinte al tineretului universitar PNȚ, a fost arestat prima dată în 1945. Eliberat în anul 1948, printr-un decret de reducere a pedepselor, s-a reîntors în comuna de baștină, Zlaști, Hunedoara, unde a continuat să fie supravegheat Securitate.

Fără dreptul de a se angaja în municipiul Hunedoara, a găsit un post de profesor la școala din orașul Călan, unde timp de câteva luni a avut o relativă liniște. „Apoi am fost eliminat din învățământ și mi s-a impus sa aleg una dintre cele trei posibilități: Brad, Valea Jiului sau Cugir. Am ales Cugirul, unde m-am recalificat la Uzina Metalurgică”, după cum mărturisea într-un interviu luat de Mariana Pândaru-Bârgău.

În perioada scurtă cât a predat în Călan a fost urmărit intens de Securitate și reținut, fără să fie condamnat, după cum reiese din memoriile unui fost elev al său, scriitorul Miron Scorobete, martor, în 1948, la arestarea sa din sala de clasă. Întâmplarea mi-a fost confirmată ulterior și de către alți foști colegi ai lui Miron Scorobete.

„În 1948 eram în clasa a VII-a la o școală de provincie cu totul ștearsă (Călan). Cum nu aveam profesor de română şi ni se perindau pe la catedră tot felul de suplinitori cam pe dinafară de obiect, la un moment dat ni s-a adus unul care ne-a plăcut de la prima vedere pentru că era tânăr, nu foarte depărtat de vârsta noastră. S-a șușotit că a venit direct de la Bucureşti, de la Universitate, unde era cel mai tânăr conferențiar universitar din țară. Şi a început lecțiile, dar şocându-ne, ceva asemănător cu filmul «Cercul poeților dispăruți».

Citește și 26 februarie 1895, s-a născut primarul PNȚ Trailă Ciobanu

Între niște bătrâni automatizați în rutină, acesta nu preda, vrăjea, hipnotiza. De mine nu mă mir, pasiunea mea era literatura, dar şi ceilalți colegi, profilați în cu totul alte direcții, au fost cuceriți pe loc, şi subjugați tot mai mult, cu fiecare oră de curs. Dar în ziua de 4 martie – şi o să vedeți cum de rețin această dată – a intrat directorul în clasă la mijlocul orei şi în șoaptă l-a chemat cu el. Cum totul părea suspect, ne-am uitat după ei. În curte, doi vlăjgani ne-au înșfăcat idolul şi l-au vârât într-o dubă. Noi, amuțiți, am făcut fiecare ce s-a priceput.

Fetele au înlemnit albite de spaimă, băieții, cum fiecare avea briceag la el şi cum băncile vechi erau, oricum, scrijelate, ei au mai încrustat pe faţa lor: «4 III 49», iar eu am scris un protest deversând de mânie şi l-am afișat la gazeta de perete. Directorul a revenit în clasă, el însuși desfigurat, şi vedeam cum se chinuiește să-şi găsească niște cuvinte, dar fără succes. A făcut câțiva pași printre bănci, a văzut scrijeliturile proaspete dar nu l-au contrariat, în schimb, ajungând în faţa gazetei de perete, a citit în gând articolul, l-a smuls, l-a mototolit şi l-a băgat în buzunar, șuierând: Să nu mai faceți așa ceva! Am aflat că profesorul nostru adorat era președintele Tineretului din PNŢ (…).”

Un deceniu mai târziu, Victor Isac a fost a doua oară condamnat, în urma implicării într-o organizație subversivă, „Garda albă”, care în fapt nu a existat, ci a fost folosită ca pretext. Procesul a avut loc în ajunul crăciunului, pe data de 24 decembrie 1958.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *